JaxDivider

marele maestru al armelor

Champion Frame
  • ''O armă adevărată înseamnă putere și voință.''

    ~ Jax
  • Cunoscut drept cel mai mare maestru al armelor din Runeterra, Jax este ultimul membru în viață al Ordinului Kohari – campioni care au jurat să apere Icathia. Atunci când Vidul a fost dezlănțuit împotriva Ordinului Iluminat al imperiului shuriman, Icathia a fost distrusă, iar Jax a rămas fără patrie și fără un țel în viață. Jax a descoperit ''ultima lumină a Icathiei'', un simbol al speranței de a distruge Vidul, iar acum cutreieră lumea în căutarea unor războinici suficient de puternici încât să înfrunte întunericul alături de el.
Poveste

Pe aici nu se trece

Jax stătea așezat în mijlocul podului, cu picioarele încrucișate și arma pe genunchi. Demacia nu se schimbase prea mult de la ultima sa vizită, dar asta nu-l mira prea tare. Poporul ei își proteja în continuare granițele cu ferocitate și așa ajunsese să aibă niște luptători cât de cât decenți. Unii dintre ei, cel puțin, își zise Jax și șterse cu degetul o urmă de sânge de pe stâlpul cu felinar. Își scutură degetul și stropul de sânge căzu peste parapet, în râul de dedesubt, apoi scoase de sub mantie un ou fiert, al treilea pe care urma să-l mănânce în acea zi. Îl ciocni de caldarâm și începu să-l curețe de coajă; între timp, luptătorii de la capătul podului încă încercau să se decidă care din ei urma să-l înfrunte.

Poveste

Acolo unde era Icathia

de Graham McNeill

Numele meu este Axamuk Var-Choi Kohari Icath'or.